Spatiul aerian inchis in Orientul Mijlociu – Ce trebuie sa stie pasagerii
Spatiul aerian inchis in Orientul Mijlociu: Ce trebuie sa stie pasagerii afectati
In urma atacului Israelului si al SUA impotriva Iranului, situatia transportului aerian din Orientul Mijlociu s-a schimbat radical.
Ce tari au spatiul aerian inchis?
In acest moment, spatiul aerian al urmatoarelor state este inchis total sau partial:
- Iran
- Irak
- Israel
- Palestina
- Emiratele Arabe Unite
- Qatar
- Bahrain
- Kuwait
- Iordania
- O parte din Siria
In consecinta, niciun avion comercial nu decoleaza, nu aterizeaza si nu tranziteaza zona afectata.
Durata acestei situatii este greu de estimat. Poate dura cateva zile sau chiar saptamani, in functie de evolutia situatiei militare.
Anulari deja anuntate
Unele companii aeriene au anuntat deja suspendarea zborurilor pentru mai multe zile:
- Wizz Air – suspendare pentru aproximativ 7 zile
- TAROM – anulari pana pe 2 martie
- Alte companii urmeaza sa anunte modificari
Ce trebuie sa faceti daca aveti bilete in urmatoarele zile
Daca aveti zbor programat:
- Verificati constant emailul.
- Consultati aplicatia companiei aeriene.
- Daca nu primiti notificare de anulare, trebuie sa va prezentati la aeroport.
Atentie! Daca nu va prezentati si zborul nu este oficial anulat, veti fi declarat NO-SHOW si puteti pierde dreptul la rerutare sau rambursare.
Daca sunteti in tranzit (Doha, Dubai, Abu Dhabi)
Daca inchiderea spatiului aerian v-a prins in aeroport de tranzit, cel mai probabil veti fi trimisi la hotel.
Fiti rabdatori – sunt mii de persoane in aceeasi situatie. Stati la cozi, dar fiti atenti si activi.
Daca sunteti intr-un alt aeroport (ex: Bangkok via Doha)
Solicitati:
- Hotel
- Mancare
- Rerutare sau rambursare
Aveti dreptul la compensare?
Nu. In acest caz este vorba despre forta majora, deci compensarea conform EC 261/2004 nu se aplica.
Aveti insa dreptul la:
- Hotel
- Mancare
- Rerutare sau rambursare
Totul depinde si de legislatia tarii unde este inregistrata compania aeriana.
Solutii pentru cei care vor sa ajunga urgent acasa
Daca nu sunteti in zona Golfului Persic sau Israel/Iordania, puteti opta pentru rambursare si achizitionarea unui nou bilet la companii care evita zona de conflict, precum Turkish Airlines sau companii europene.
Rutele ocolitoare pot fi:
- Pe la nord: India – Pakistan – Afghanistan – Turkmenistan – Marea Caspica – Azerbaijan – Georgia
- Pe la sud: Oman – Arabia Saudita – Egipt – Marea Mediterana
Daca sunteti blocati in zona Golfului
Alternativele pot include transport terestru spre:
- Jeddah (aprox. 20 ore cu masina din Dubai)
- Aqaba, apoi ferry catre Nuweiba (Egipt)
Aceste variante pot dura peste 30 de ore si necesita rabdare si planificare atenta.
Mesaj final
Stim ca este o situatie tensionata si greu de gestionat. Incercati sa va mentineti calmul, dar ramaneti activi si informati.
Va dorim sa ajungeti in siguranta la destinatie cat mai curand.
Post a Comment